Who the fuck is Basarab Nicolescu?

57
22.170 citiri

La inceputul saptaminii, intr-o frumoasa dimineata de marti, o universitate particulara din Bacau acorda, in deschiderea unei conferinte internationale organizata in parteneriat cu o institutie similara din Turcia, titlul de Doctor Honoris Causa lui Basarab Nicolescu. Ei acu-i acu! Who the fuck is Basarab Nicolescu si ce amanunt din biografia lui ii da dreptul sa tulbure viata acestui orasel linistit si impacat cu problemele lui minore?

Cind anunt stirea, seful ma intreaba: „Cine e asta? Eu n-am auzit de el”. Cuvinte cheie ar fi: „fizician”, „filosof”, „nascut in Romania”, „celebru la Paris”, „taticul transdisciplinaritatii”, „distinctii, premii, carti scoase, lucrari publicate, care, adunate, depasesc numarul anilor pe care-i are omul de cind s-a nascut” s.a.m.d.

Cita singuratate (insingurare) se „ascunde” in spatele unei astfel de biografii? Citi putem fi ca el? Macar pentru lucrul acesta, o stringere de mina din partea unei universitati poate insemna in cuvinte: „Multumim ca dintre noi toti, care am preferat sa facem mult mai putin, pentru ca e mai simplu, dv v-ati sacrificat pt un drum mult mai nobil dar mai greu. Rasa umana trebuie sa aiba si astfel de oameni, ca restul sa-si permita sa hiberneze”. Cu ce viteza ar trebui sa „alerge” oricare dintre noi sa-l ajunga din urma cu intelegerea, macar, a ideilor sale?

O colega de la o revista imi spune „am citit dar nu prea inteleg ce scrie”. Eu n-am citit, inca, poate as intelege, poate nu. Oricum, e infiorator sa realizezi, daca esti cit de cit lucid, in ce ignoranta ne scaldam. In timp ce noi, cei mai multi, ne labartam intr-un banal cotidian, in lume sunt oameni care urmaresc revolutia mentalitatilor si felul in care schimbarile istorice, economice, sociale sunt influentate de IDEI. Un coleg de la un ziar ma roaga sa-i trimit o fotografie p e-mail, de la eveniment. Fotoreporterul lui e plecat in teritoriu pe subiecte mai juicy.

In prezidiu, un subprefect, un prorector, niste universitari. Intre ei, un barbat de 66 de ani, foarte mic de statura si putin rotofei, placut la chip, cu ochelari, cu capul mare si buzele groase: Basarab Nicolescu. Nu pot sa-mi impiedic un gind superficial: oare nu cumva vreo frustrare de tinerete, cauzata de fizicul sau putin impresionant pentru o muiere, l-o fi condus spre drumul acesta al geniilor?

Universitarii gatiti in cunoscutele robe academice au o mina foarte serioasa, mai ales femeile, care se simt probabil neobisnuit de importante prin participarea la acest moment istoric. In sala, alti universitari, directori de colegii bacaune, scriitori, jurnalisti. Numele invitatului a facut evenimentul. Ma intreb cit poate sa-i pese unui Basarab Nicolescu de un titlu de Doctor Honoris Causa primit de la o tinara universitate particulara din Bacau, care cistiga mai mult din acest gest decit aparentul lui beneficiar.

Cu citeva secunde inainte de inminarea distinctiei, o tanara universitara se apropie de filosof sa-l echipeze in costumatia ceruta de ceremonial. E mai inalta ca el si Basarab Nicolescu priveste un pic in sus pentru a-i spune ceva, zimbind, in timp ce fata il incheie la nasturii hainei. Ce poate spune un savant unei femei blonde, in fusta scurta, care-l imbraca in roba?

Discursul lui Basarab Nicolescu dupa primirea titlului imi trezeste admiratia si curiozitatea. N-am citit nimic scris de el. Dupa intilnirea asta insa mi-am dat tema de lucru. Imi doresc sa citesc macar o carte a lui. Ma intereseaza ideea de transdisciplinaritate. Voi cauta in primul rind „Noi, particula si lumea”, volum tradus de bacauanul, Dumnezeu sa-l ierte, Vasile Sporici. Titlul acesta, mi-a adus aminte de o carte citita cu luni in urma, „Particulele elementare”, a lui Michel Houellebecq, despre mutatia metafizica.

Poanta este ca putem trai fara sa stim cine este Basarab Nicolescu si altii ca el. Dar cum?

(ora 23.07)