Un actor din Ungaria a luat trei premii la Gala „Star”, din Bacău

0
3.363 citiri

Luni seară s-a încheiat cea de-a VIII-a ediţie a Galei „Star”, festival internaţional al recitalurilor dramatice organizat de Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău.

Din cele nouă recitaluri prezente în concurs, trei au fost premiate. Marele Premiu şi Trofeul festivalului au fost cîştigate de Attila Harsanyi, actor din Ungaria, colaborator al Teatrului de Cameră din Arad. Recitalul cîştigător a fost „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega. Regie: Tapasztó Ernő.

Celelate premii ale ediţiei:

Premiul pentru cel mai bun one man show: „Ce-ar fi dacă ar fi…” (Ştefan Ruxanda)

Premiul pentru cel mai bun one woman show: „Infanta” (Adriana Bordeianu – Teatrul Pentru Puţini, Bucureşti). Regia: Liana Ceterchi.

Premiul „Ştefan Iordache”, acordat de un juriu de liceeni: „Decalogul după Hess” (Attila Harsanyi).

Premiul „Actori pentru actori”, acordat de un juriu format din actriţe ale Teatrului Municipal „Bacovia”, din Bacău (Firuţa Apetrei – preşedinte, Anca Bucşă, Florina Găzdaru, Alina Simionescu, Eliza Noemi Judeu, Corina Goranda): „Decalogul după Hess” (Attila Harsanyi).

Colocviul cu Fernando Arrabal nu va mai avea loc.

Gala „Star” este un eveniment susţinut financiar de Primăria municipiului Bacău, Administraţia Fondului Cultural Naţional(AFCN) şi Ministerul Culturii.