Rănile Bacăului

1
3.339 citiri

Par stăpânii oraşului, îi întâlnesc tot mai des, ziua sau noaptea, nu se mai feresc. Sunt copiii străzii, cu haine cenuşii şi gesturi exuberante, iraţionale.

În centrul Bacăului, la amiază, doi băietani aleargă după un copilandru. Îl prind şi îl înghesuie lângă vitrina unui magazin. Îl ţin, până ajunge un al patrulea, care îl atacă abrupt pe ostatec: „Dă şi mie!!”. Nu ştiu ce vor de la el, poate bani. Ostatecul scapă din strânsoarea agresorilor şi fuge înspre mijlocul şoselei. Merge săltat pe linia dublă continuă, printre maşini care claxonează dar al căror şir îl apară de ceilalţi. Fuge cu paşi mici şi râde. De data asta a scăpat.

După-amiază într-un restaurant fastfood în care mă aflu dă buzna altul de-al lor,  un chip fără vârstă, murdar, cu haine mai mari ca el. Se leagănă cu o privire tulbure şi hămesită apropiindu-se de oamenii de la mese. Fără un cuvânt, împing către el coşul cu pâine cu două chifle de care nu m-am atins. Nici el nu se atinge de ele. „Bani, oricât de puţini!”, susură rugător… Nu-i dau. Dacă nu cerşeşti de foame, de ce cerşeşti? Nimeni nu-i dă. Iese. Asupra lui se năpustesc în stol mai mulţi puiandri ai străzii.  Se încaieră. Oamenii dinăuntru îi urmăresc pe fereastră hipnotizaţi  şi parcă bucuroşi că între ei şi această scenă este un geam de sticlă, ceea ce le dă senzaţia confortabilă că tabloul la care asistă face parte dintr-o altă realitate decât a lor.  „E timpul să ies”, spune o angajată când spiritele se încing afară, luând de după tejghea o jordie cu care iese la ei să îi despartă, semn că nu e prima dată când asistă la o astfel de scenă. Puiandrii râd batjocoritor şi sar ca nişte păsări de pradă dintr-un loc în altul. „Nu mai vedeţi nimic altă dată!”, spune fata ridicând băţul şi vocea din nou înspre ei, să-i împrăştie.

Noapte. Un personaj cunoscut, în vârstă, scotoceşte prin coşurile de gunoi agăţate de felinarele de pe trotuar. Trece de la un stâlp la altul, culegând câte ceva ca dintr-un bufet suedez stradal. Plouă uşor… Pe trepetele din faţa unei case de pariuri o siluetă neagră îşi strânge genunchii la gură, poate de frig, poate de foame. Stă cu ochii în sus lipiţi de o imagine în mărime naturală, din vitrină, a unei fete cu decolteu generos…  Aurolacul său din seara asta… Din întunericul dintre nişte blocuri pe lângă care trec în grabă se aude în noapte urletul unui bărbat, o singură dată, însă ecoul lugubru al vocii din întuneric mă urmăreşte.  Măresc paşii spre casă şi las în urmă, una câte una, rănile Bacăului…

1 COMENTARIU

  1. E trist dar este realitatea. În curând copiii violenți ai străzii vor crește și vor deveni adulții violenți care te așteaptă în zone mai puțin luminate și nu vor cere de mancare. Dar vor fi modele pentru copiii străzii de atunci și chiar pentru ceilalți copii care își fac „educația” din manele.

LĂSAȚI UN MESAJ