Mihai Balan

A studiat muzică de teatru și film la Strasbourg. În 2016, își începe colaborarea cu Teatrul Municipal ”Bacovia”, din Bacău, pentru spectacolul ”Cu sufletul nu-i de glumit”. Acum, în octombrie 2017, Mihai Bălan (foto) revine pe scena teatrului băcăuan și imaginează coloana sonoră a spectacolului ”Țara lui Gufi”, după Matei Vișniec, în regia lui Tapasztó Ernő. Cum va ”suna” premiera care deschide, duminică, 29 octombrie, stagiunea 2017 – 2018 a Teatrului Municipal ”Bacovia”? Am aflat chiar de la compozitorul care semnează muzica spectacolului, într-un scurt dialog ”furat” între repetiții:

Laura Huiban: Cine este Mihai Bălan, cel care a compus muzica spectacolului ”Țara lui Gufi”?
Mihai Bălan: Mihai Bălan e, în primul rând, profesor la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău. Am terminat facultatea la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, la Percuție. Partea de afinitate pentru compoziție mi-am descoperit-o în Franța, la Strasbourg, unde am studiat timp de doi ani, în special muzică de teatru și film. Acolo am avut ocazia să și lucrez pe câteva proiecte de teatru și film. M-am întors apoi în Mihai Balan - Cu sufletul nu-i de glumitBacău, am devenit profesor – sunt profesor de aproape zece ani. Am început să colaborez cu Teatrul Municipal ”Bacovia” de anul trecut, pentru o altă piesă, care se numește ”Cu sufletul nu-i de glumit” (autor, Dimitri Dinev; regizor, Sorin Militaru, n.m.); în acel spectacol muzica nu-mi aparține, am interpretat doar rolul unui lăutar, care are de cântat câteva piese. Iar anul acesta am avut plăcerea să și scriu muzica, pentru ”Țara lui Gufi”, o piesă foarte faină, foarte interesantă din toate punctele de vedere.

-Cum a fost colaborarea cu regizorul Tapasztó Ernő?
-Super frumoasă! Îmi place modul lui de abordare, în primul rând, a dorit ca muzica să aparțină și actorilor și să mă implic în energia pe care aceștia o dau pe scenă în momentul creației. Și asta mi-a plăcut cel mai mult, să fac ca totul să fie un… tot unitar, ca muzica să aparțină, de la A la Z, spectacolului.

-Care e energia muzicală, vibrația sonoră a spectacolui ”Țara lui Gufi”, cum ați descri-o?
-Cred că misterul, asta e vibrația, e un mister întreg. Și muzica merge pe același plan.

”Țara lui Gufi”,Afis Tara lui Gufi
adaptare după Matei Vișniec

DISTRIBUȚIE: (listă preluată de pe pagina de Facebook a Teatrului Municipal ”Bacovia”)

Iola – ANDREEA DARIE
Robderouă – ANA ADELAIDA PERJOIU
Gufi – EDUARD BURGHELEA/BOGDAN MATEI
Zeno – ELIZA NOEMI JUDEU
Bubi – FLORINA GĂZDARU
Marțafița – CORINA GORANDA
Țonțonel – MINODORA BROSCOI
Gârneață – DANIELA VRÂNCEANU
Firfirică – ANCA BUCȘĂ
Lulu – FIRUȚA APETREI
Macabril – MARLENE DUDUMAN
Stăjer – ALINA SIMIONESCU
Curtean – NINA IONESCU

Regia: Ernő Tapasztó
Asistent de regie: Alexandra Gâtlan
Dramaturg/Consilier artistic: LAJOS NÓTÀROS
Coregraf: FARKAS TAMAS
Scenografie: Ernő Tapasztó
Costume: PAPPJANÓ
Light Design: IOAN HORGA
Muzica Mihai Bălan

Sursa foto portret Mihai Bălan: pagina personală de Facebook

Sursa afișe: Teatrul Municipal ”Bacovia”

LĂSAȚI UN MESAJ