Jurnalul de Tescani. 25 octombrie 2008

3
47.683 citiri

Jurnalul de la Tescani se scrie in continuare, in istoria locului intra de vreo trei ani prozatori din mai tinara generatie, cistigatori ai burselor “ArtistNe(s)t”, pentru rezidenta pe Literatura: T.O.Bobe, Monica Cantieni (Elvetia), Alexandra Lavizzari (Elvetia), Sorin Ghergut, Vasile Ernu, Cezar Paul Badescu, Roberto Santaguida (Canada), Filip Florian.

Ultima etapa din acest proiect, derulat de Programul Cultural Elevetian in România “Pro Helvetia/SDC”, Ministerul Culturii si Cultelor si Muzeul National “George Enescu” – Sectia “Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, s-a incheiat simbata, 25 octombrie, cu o lectura publica sustinuta de ultimii rezidenti din serie: Ana – Maria Sandu si Alexandru Vakulovski.

Fusese anuntata o intilnire cu toti rezidentii din cei trei ani. Trebuia cica sa vina toti, vreo 12. N-au fost decit trei, Sandu, Vakulovski si Ernu. Impreuna cu ei, Florin Lazarescu, Petru Cimpoesu, Dan Persa.

Cezar Paul Badescu si Sorin Ghergut, care confirmasera ca vin, au anuntat ca i-a ingenunchiat o gripa, „gripa care loveste numai intelectualii”, vorba lu’ Vasile Ernu. Si pe linga ei, noi, o mina – fara toate degetele – de “simpatizanti”,

Dar a fost o simbata frumoasa, care a inceput pe drum, cu spectacolul padurilor ruginii, aprinse de soarele diminetii. Tescaniul s-a dezmeticit lenes, in jurul unei cesti cu cafea aburinda, a unei tigari si a unor impunsaturi prietenesti.

Alexandru Vakulovski a venit la datorie cu laptopul sub brat, Ana – Maria Sandu, zgribulita-n niste papucei decupati, Ernu, cu sapca cu cozoroc patrat trasa peste ochi si fularul legat nod in jurul gitului. Cu o seara inainte statusera la palavre pina pe la patru. Asa ca 11.00, ora anuntata pentru lectura, s-a facut 12 fara ceva.

Florin Lazarescu era cel mai vioi. Pe la 11 jumatate Petru Cimpoesu a aparut ca un senior cu Dan Persa si alura lui de copil mare. Se cunosteau cu astia mai tineri, s-au salutat si au palavragit despre traduceri, tirguri de carti si altele asemenea.

Dupa ce ne-am fitiit putin in Salonul “Oedipe” pentru lectura programata, s-a ales varianta cea mai buna, sa ne retragem in Salonul “Horia Bernea”, pentru ca era mai cald si mai intim. Ne-am adunat in jurul unei mese de lemn masiv. Ana – Maria Sandu si Alexandru Vakulowski in capul mesei cu toti ochii pe ei.

In ajun, toata lumea se rugase de Alexandru sa fie intelegator si sa citeasca ceva mai asezat, ca mai erau si urechi mai sfioase prin preajma. Si el a fost atit de intelegator ca a uimit.

Ana Maria Sandu: Atit?! Cred ca e cel mai cuminte text al tau.

Vasile Ernu: Pai daca l-ati rugat toti sa aiba grija ce citeste, ca la tara nu se injura…

Ana citea iar in soba de teracota a salonului lemenele din foc pocneau ritmic. Mi-am adus aminte de copilarie. De cind m-am mutat la bloc, am centrala.

Pina la urma Ana – Maria a avut in textul citit mai multe cuvinte cu conotatii sexuale decit temutul Sandu Pizdet, care a lecturat de fapt din “Manastur, mon amour”, scris pentru “Clujeanul”, nu din romanul plamadit la Tescani .

Ana Maria Sandu: “Este o carte despre prietenie si alti demoni, la asta am scris si aici… Sunt mai multe parti. Povestea este despre doua femei, una tinara, una batraina, care locuiesc impreuna si leaga o relatie de prietenie, pina cind cea batrina o vampirizeaza pe cealalata…este…despre cum se intimpla ca un om necunoscut sa-ti devina apropiat…pina la compromisurile care ti se cer intr-o relatie…Obsesia mea care a dus la acest roman este ce se intimpla cu oamenii de care am fost foarte apropiati. Cind se termina relatia ei mor. Au stare civila, dar pentru tine sunt morti”

Alexandru Vakulovski: “La Tescani am scris la «Salvati-ma la Rosia Montana». La varianta a doua. Cind am ajuns aici am renuntat la tot ce scrisesem la el. Am inceput sa lucrez dupa ce am fost la Rosia Montana. M-a impresionat. S-au adunat prea multe… Mi s-a parut un loc fascinant, pe care n-am vrut sa-l pierd. Cind am recitit am vazut ca varianta e gresita. Modul de a povesti istoria nu se potrive cu ce incercam eu sa spun”.

Dupa lecturi, discutia s-a legat in jurul minimalismului, a temelor mari in literatura, in jurul articolului lui Paul Cernat despre valoarea prozei tinere.

Din aceste dialoguri pe teme literare ne-a smuls programul zilei care includea si un recital de jazz. In salonul “Oedipe” i-am ascultat pe Ion Bogdan Stefanescu, la flaut, si pe Horia Maxim, la pian. Meseriasi baietii dar eu, cel putin, aveam inca un alt ritm ca sa-i “gust” deplin, cel al dialogului literar acompaniat de pocniturile ritmice ale lemnelor in soba, ritmul interior al cartilor din care s-a citit sau despre care s-a vorbit.

Petru Cimpoesu: Exista doua moduri de abordare in scris: 1) Am vazut un film si ti-l povestesc, 2) N-am vazut fimul si ti-l povestesc Eu acum scriu o carte despre un film pe care nu l-am vazut. Este mai greu, pentru ca daca nu l-ai vazut, trebuie sa stai mult pe loc pentru ca apar afirmatii noi care te duc undeva unde poate nu voiai sa ajungi.

Florin Lazarescu: Nu se ridica nimic la nivelul lui Bartis cu “Tihna” din colectia “Ego Proza”.

Vasile Ernu: Copilul lui T.O.Bobe imi place mai mult.

Prozatorul Petru Cimpoesu:
“Nu citesc foarte multa literatura tinara. Lucrul cel mai bun este ca au o anumita prospetime a viziunii, o incredere, ca sa zic asa, in sine. Pe de alta parte mi se pare ca nu au suficienta experienta de viata si tematic aceste carti sunt perfectibile, sunt in defect, ca sa zic asa. Temele lor sunt din experienta imediata care nu e intotdeauna relevanta pentru cititori. Unii dintre scriitorii tineri pe care-i creditez – sunt mai multi – este chiar Florin Lazarescu, este Lucian Dan Teodorovici, este T.O.Bobe, adica sunt dar banuiesc ca mai sunt si altii pe care nu i-am citit. Am citit relativ putini dintre ei”.

3 COMENTARII

  1. Alexandra Lavizzari: «Flucht aus dem Irisgarten»…

    Die schaurig-spannenden Erzählungen in Alexandra Lavizzaris «Flucht aus dem Irisgarten» haben mich nicht losgelassen, bis ich das Buch ausgelesen hatte. Der Versuch, es aus der Hand zu legen, scheiterte, aber als ich schließlich doch die letzte Zeile g…

  2. Aşa jurnal, da!
    Poţi ceti şi ce nu s-a scris. Iar pozele vin să confirme că aşa a fost şi nu latfel.
    Dar aştept şi diacriticele, răbdător.

LĂSAȚI UN MESAJ