Ion Mihalache, artistul anului 2010: „Sufar atunci cind nu sint in atelier”

8
6.365 citiri

Pictorul bacauan Ion Mihalache a fost desemnat de Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din România artistul anului 2010, alaturi de colegul sau Dumitru Macovei. La expozitia anuala organizata la finele anului trecut de breasla artistilor profesionisti din Bacau, Ion Mihalache a primit Premiul UAP pentru activitatea din 2010, un an in care a deschis o apreciata expozitie personala de pictura, „Pentru Smaranda”, a obtinut o nominalizare la premiu in cadrul prestigioasei expozitii – concurs România – Chisinau „Saloanele Moldovei” si a participat la expozitia de grup „Erotic Art”.


In interviul care urmeaza pictorul bacauan vorbeste despre drumul sau in arta, de temerile, greutatile dar si satisfactiile pe care le traieste un artist liber profesionist. Am vorbit in atelierul sau de la etajul 1 al sediului UAP Bacau. Pentru ca in zilele dinaintea Anului Nou nu lucra, in atelier era „suspect de” ordine. Zeci de lucrari, ordonate vertical pe parchet sau pe un „raft” suspendat de tavan, un frigider, un televizor sport, doua fotolii, un scaun scund, o masa de lucru, o masuta de cafea, niste capete de stiuca – trofee lipite deasupra pragului usii, niste mere rosii intr-un vas de lut, pictat, o inima decorativa, primita cadou, atirnata de un raft cu scule de lucrat pinza si lemnul, iar pe sevalet, agatate de un colt haina, fularul si o palarie. Un interviu invaluit in fum de tigara, pentru ca Ion Mihalache fumeaza. Mult.


Fara Filtru: -Ai primit in acest an (interviul a fost luat pe 29 decembrie, n.r.) o nominalizare la „Salonele Moldovei” si un premiu la Anuala. S-ar putea spune ca pentru Ion Mihalache a fost un an bun, cel putin profesional.
Ion Mihalache: -Da, s-ar putea spune. Nominalizarea la „Saloane” cred ca a mai fost. La premiul UAP nu ma asteptam sa-l primesc, pentru ca mai sint si altii care au valoare si meritau sa-l ia. E fain sa primesti premii.

-Dar ce inseamna un premiu UAP pentru breasla voastra, e o recunoastere sau ceva la care iti vine oricum rindul la un moment dat?
-Cred ca asta-i greutatea premiului, recunoasterea breslei, si consideratia, plus ca este o incurajare, un impuls.

-Esti printre artisti bacauani, putini, care si-au asumat statutul de liber profesionist. Cit de dificil este pentru un artist sa traiasca, fara a fi angajat, fara a avea un venit lunar, sigur?

– Este foarte greu dar depinde cit te preocupa viata de zi cu zi si cit te preocupa profesia. Sint momente cind se intimpla sa cistigi bine, sint momente cind cistigi mai putin. Cred ca e mai fain sa fii liber profesionist decit angajat undeva, sa depinzi de un serviciu, de un program. Ce iti da serviciul ala daca te duci la opt dimineata si pleci la patru? Iti da un salariu, un fel de stabilitate financiara. Prefer sa merg la pescuit in timpul asta. Liber ai viata mai dinamica, angajat te complaci intr-un soi de…te blegesti… iti consumi energia. Mai degraba viata asta zbuciumata care te tine in priza, cu lentila deschisa, ca hiena, esti tot timpul la vinatoare. Nu sfatuiesc pe nimeni sa fie liber profesionist dar… Artistii ar trebui sa aiba o viata libera, sa aiba o subventie lunara de la stat.

-In prezent ai vreun avantaj al faptului ca esti membru UAP?

-In primul rind ca apartin unei bresle, si, cred ca asta este cel mai mare avantaj, ca nu esti de unul singur in furtuna. Ai un punct de reper, poti sa faci comparatii, analize. E o organizatie profesionista. Eu cred ca sintem o echipa care lucreaza, sintem destul de bine vazuti in tara, judecind si dupa numarul de membri, fata de filialele mult mai populate noi avem mai multi activi. Sint care s-au facut membri UAP de dragul de a arata in sufragerie la musafiri, dar care s-ar putea sa dispara oricind.


-Eu ma refeream, apropo de subventia de la stat, la avantajele materiale, cum ar fi , de exemplui, ca atelierul este de la UAP.

Da, as vrea eu sa fie al meu! Nu, nu primim nicio subventie in prezent, asa ca astea sint, atelierul, spatiile Uniunii unde poti sa expui fara sa platesti. Noi mai avem avantajul unui microbuz cu care ne putem misca, alte filiale nu au nici spatiu de birou, sa zic. La Piatra, atelierele sint date de Primarie, spatiul de expus e al muzeului, am impresia. Pe ei daca ii intrebi s-ar putea sa-ti spuna ca nu este niciun avantaj.

-Ai vindut anul acesta ceva din lucrari?

-Citeva desene, prin primavara si prin toamna. Am vindut tipului de la Piatra, care a a sponsorizat expozitia din primavara. O fost o nebunie de moment cu baiatul ala. Nu cred ca mai gasesc asa ceva. A fost o chestie extraordinara, Ma pregateam de expozitia de Sfintul Ioan, stiam ca e colectionar si ca are foarte multe lucrari, ca ii sint dragi artistii si ii ajuta de multe ori. Lucrind mi-a venit o idee pe care doream sa o dezvolt pe mai multe pinze. Si l-am sunat sa-l intreb daca se baga. Si o zis: „Da, mai vorbim”. A doua zi m-am dus la Piatra si i-am povestit sumarul. Si fara sa vada nimic, nici eu nu stiam exact ce o sa se intimple pina la capat, a fost de acord sa ma sprijine pentru realizarea proiectului. I-am zis: „E o suma totusi, n-am cum sa ti-o dau inapoi, iti alegi lucrari din expozitie si daca nu-ti place nimic, atunci o sa lucrez pentru tine ce-ai vrea”. A venit apoi la vernisaj, m-a felicitat, si a disparut, fara nicio lucrare. Am crezut ca s-a suparat pe mine. Dar a zis „Nu, mi-a placut ca a avut un proiect si ca n-a cheltuit banii aiurea”. I-am dat eu mai apoi niste lucrari mici si o sa-i mai duc mari. Mai rar se intimpla sa te gindesti la ceva, aproape sa vezi proiectul terminat si sa fii sprijinit asa, fara nicio chitanta. A fost foarte fain.

-Ai spus la un moment dat ca nu ai avea curajul sa sfatuiesti un tinar sa devina artist, sa ia un astfel de drum. Nu te-am intrebat atunci de ce. As vrea sa argumentezi acum afirmatia asta.
-Vorbeam cred de situatia de a fi profesor si de a spune unui tinar „uite, asta e calea ta”. Ei au nevoie de incurajare, tu le-o oferi, dar ei s-ar putea sa o ia ca atare, sa creada ca sint foarte talentati si ca e foarte bine ceea ce fac iar pe drum sa aiba deziluzii. Nu poti sa sfatuiesti pe cineva: „Fa chestia asta si vei fi un pictor bun”. Eu nu-mi asum responsabilitatea asta, sa merg, de exemplu, intr-o sala de clasa si sa dau lectii despre pictura, in conditiile in care nici eu nu stiu ce am de facut.


-Asta inseamna ca esti in continuare in cautarea unui drum al tau in arta, al unui stil?

Nu am cautat vreodata un stil propriu, nici nu ma intereseaza sa gasesc o maniera de lucru, un cod dupa care cind vezi o lucrare sa spui: „asta e Mihalache”. Da, inevitabil transmiti pe pinza temperamentul, caracterul, emotia, starea, ca atare la ce sa caut asta cind ea exista oricum. Mai degraba sint preocupat de forme de exprimare, nu de teme, sau sa am o culoare care se repeta, o nuanta specifica, ca o stampila. Cautarile sint mai interesante, te provoaca.

-Dar cum vezi viitorul tau artistic, ai niste proiecte, niste intentii sau te lasi dus de inspiratie, de intimplare?

-De pomana te agiti sa cauti o idee, sa crezi ca ar fi interesant sa cauti lucrul asta sau altul, daca nu vine muza, aleluia. De fiecare data cind am fortat lucrurile, rezultatul nu a fost unul dorit. Poate sa te impresioneze o frunza, o creanga, o femeie…de cele mai multe ori. N-o sa-mi gasesc niciodata sursa de inspiratie decit in sfera preocuparilor mele, acolo unde ma simt eu bine, in actiunile mele cotidiene.

-Au venit vreodata la tine in atelier tineri sa discute cu artistul Ion Mihalache, ti-ai dori sa se intimple asta?
-Au fost de multe ori, prin nu stiu ce conjuncturi apar prin atelier. E interesant sa-i vezi asa, curiosi, si incintati de ce vad. Mi-amintesc ca si eu eram la fel, daca intram in atelierul unui artist eram topit, daca imi mai facea cadou un creion sau o pensula, huu, saream intr-un picior.

-Ce lucruri te intreaba, ce vor sa stie?
– De regula naivii pun intrebari, care-s aruncati, aterizati in profesie, celor mai infipti le e frica sa puna intrebari sa nu se faca de ris. Is curiosi, dar isi vad de treaba. Nu m-am gindit la un work-shop pentru ca nu cred ca ar veni cineva. Sintem un oras muncitoresc, la vernisaje sint aceleasi persoane care vin de fiecare data, 40 – 50, dintre care jumatate habar n-au ce e pe perete, vin pur si simplu pentru atmosfera.

-Care au fost profesorii tai, ce lectii primite de la ei au contribuit la formarea si evolutia ta profesionala?

-La Iasi, Bartos, aici in Bacau, Velea, in prima parte a liceului, apoi in Bucuresti, Stendl. Am invatat sa invat. De la Stendl, cel putin, si de la Bartos. Am invatat sa invat, la modul ca atunci cind experimentezi sa stii ce ai de facut. Am avut norocul sa nu am profesori cu metode rigide de predare. Erau profesori care predau la modul asta, impunind anumite reguli. Imi amintesc ca Stendl niciodata nu se baga, iti dadea tema si fiecare o trecea prin filtrul lui, o interpreta asa cum credea el mai bine. Te corecta daca faceai gafe de compozitie, de tehnica, nu-ti lua creionul din mina sa-si spuna „trage mai incoace, mai incolo”, cum se poarta. Sint profesori care efectiv lucreaza in locul elevului, aiurea. Practic facultatea ce e? E o scoala in care te maturizezi ca artist. Scoala nu-ti despica teasta in doua sa-ti bage informatii, este o treapta, sint niste pasi care trebuie urmati. Pe vremea ia unu – doi intrau la facultate. Atunci descopeream profesia, eram si la perioada acumularilor, a adolescentei. A fost frumos si in perioada liceului. Imi amintesc ca Velea ne preda tehnici, ne punea probleme pe care le-am mai descoperit in facultate sau care in facultate nu mi s-au spus.


-Pictura ar trebui sa aiba mesaj social sau e doar o forma de expresie a personalitatii artistului?

-Da, trebuie sa aiba un mesaj social pentru ca noi sintem sau ar trebui sa fim un releveu al societatii in care traim. Ar trebui sa punem pe pinza si pe hirtie o parte din viata sociala, ca protest sau ca imagine.

-Si te vezi facind asta, iti privesti astfel pictura?

-M-am gindit de multe ori, de fiecare data cind ascult Parazitii ma gindesc la chestia asta. Mie imi sint foarte dragi baietii astia, chiar daca au un limbaj mai direct. Totusi e un pic cam complicat sa ai mesaj la fiecare doua versuri. Nu cred ca este la indemina oricui. Poate ca lor le vine mai usor, nu prea sint eu pe felia asta. Daca as merge pe un mesaj, cred ca as merge pe partea erotica. Consider ca cei din jurul meu sufera maxim de o falsa pudoare. In ciuda faptului ca toata lumea spune ca la ora asta televizorul incurca mintea si ca sexualitatea e de dimineata pina seara, totul exista doar acolo, pe ecran, e doar o marfa vinduta, ei vind un produs cu chilotei si cu craci goi, dar semenii nostri sint atit de inhibati ca intorc capul. Consider ca daca expui ca artist in acest domeniu, al artei erotice, le-ar mai veni mintea la cap. Sigur ca nu ar fi corect si moral, nu ar fi sanatos ca nuditatea sa apara pe strada, pentru ca, la fel ca si religia, e o chestie de optiune.


-Esti deci cel care se exprima pe sine prin pictura.

-Da, cred ca da, ma exprim prin pictura si nu caut un stil propriu.

-Iti imparti timpul intre pictura de atelier si cea monumentala, bisericeasca, la care spuneai intr-o discutie din acest an ca ai vrea sa renunti. Mai ai aceasta dorinta? Care ar fi motivele?

-Da, sint nevoit sa fac pictura bisericeasca, mi-e chiar foarte draga, dar sufar atunci cind nu sint in atelier. Probabil ca tot aici e mai interesant. E mai provocator in atelier. Pe santier faci anumite chestii care tin de mestesug, de rutina, sint multe lucruri care se repeta. In atelier cauti, experimentezi in permanenta si normal ca e alta curiozitatea. Dar acum lucrez cu un prieten bun, fost coleg de grupa, Palamariu Catalin, undeva pe linga Bucuresti, la Floresti – Giurgiu, unde facem intr-o biserica o replica la pictura brincoveneasca, si parca e altceva, Nu mai sintem asa incarcerati in canonul, in regula stricta de pictura bisericeasca. Lucram mai liber.


-Deci practic pe tine la pictura bisericeasca te nemultumeste lipsa libertatii de a crea, rigorile?

-Da si, s-o dam pe bune, nici nu e platita, volumul de munca este enorm, preturile sint foarte mici.

-Poti spune cit primeste un artist dupa ce finalizeaza de pictat o biserica?

-N-am cum sa spun, nu pentru ca as tine secret treaba asta, ci pentru ca difera de la caz, la caz. Dar, in opinia mea, dupa o lucrare de dimensiunile unei biserici ar trebui sa stai relaxat doi ani de zile in atelier sau macar un an, dar nu se poate treaba asta. Plus ca acolo se lucreaza intr-un regim din asta zi – lumina, noaptea, conditiile sint de schela, murdar, te mai apuca dracii citeodata. Vrei sa te mai speli ca fiecare om si nu sint intotdeauna conditii, cind lucrezi pe la tara.

-De cind ati inceput proiectul din Floresti?
-Lucrarea e inceputa de mai demult. Prietenul meu este si restaurator. Si a restaurat niste fragmente in partea de sus. El se ocupa numai de restaurare si pictura bisericeasca.

-Cum ajungi sa ti se incredinteze un proiect de pictura bisericeasca? Exista si aici un sistem de relatii?

Te cam duci la pont. Si daca trebuie se organizeaza o licitatie dar cam de fiecare data lucrarea se ia pe intelegere la pret, pe amicitie. Daca oamenilor le place de tine. Nu se respecta neaparat un criteriu profesional. Nu spun ca este o regula, asta am simtit eu, ca oamenii respectivi te aleg daca te considera un om de treaba, un om serios, credincios.

-Deci nu merge pe nume, pe proiecte anterioare?
-Mai greu de crezut ca enoriasii, majoritatea in orice caz, inteleg ce se petrece pe perete.

-Care este cel mai drag proiect al tau, bisericesc?
-Eu nu prea am multe lucrari de pictura bisericeasca. In Bacau este Biserica „Sfintii Imparati”, pe care nu am pictat-o in totalitate, jumatate e restaurata de Anca Musat. Pot sa spun ca si aceea a fost o lucrare unde am avut norocul sa fiu lasat in pace, sa nu fiu siciit zi de zi, de ce culoarea aia e acolo, de ce e sfintul ala, de ce nu-i ala? Si a mai fost o lucrare faina la Manastirea Cotmeana, in Arges, unde am pictat paraclisul. As spune ca acolo am intilnit un staret modern. Peste tot se fac fonduri albastre iar eu am propus fonduri rosii, caramizii. Si am mai facut o capela frumoasa, tot usor replica brincoveneasca, in Baile Govora, o capela de vreo 200 de metri patrati.

-Poate o sa rizi ca te intreb asta, dar…fiind acolo, sus pe schele, care a ajuns sa fie relatia ta cu Divinitatea? Crezi in Dumnezeu, te-ai simti mai aproape de el prin prisma acestor proiecte de pictura bisericeasca pe care le-ai realizat?

-(Ride) Am crescut intr-o familie cu frica de Dumnezeu si cu respect fata de Biserica dar cind sint pe schele eu tratez problema strict profesional. Pentru mine, pictura bisericeasca nu este obiect de cult, este o lucrare, un obiect de arta. Nu-l tratez altfel si ma bucur ca pot privi detasat lucrul asta, pentru ca nu cad in latura cealalta, a credinciosilor habotnici. Multi vin spre pictura bisericeasca din credinta religioasa, am vazut cazuri. Au impresia ca daca picteaza acolo sus Pantocratorul sint umpluti de credinta si de sfintenie. Eu am o profesie, partea cu credinta mea este, sa zicem, o chestiune de intimitate.

-E aproape o traditie a ta, de a deschide in luna martie, de ziua ta de nastere, o expozitie personala aniversara. Ai inceput sa lucrezi pentru personala din martie 2011, ai in minte un proiect?

-Nu, imediat dupa 20 ianuarie, o sa plec din nou pe santier si probabil ca o sa fie pina prin vara. Urmatoarea expozitie, daca o sa fie anul asta, nu stiu cind, vreau sa fac un soi de retrospectiva. Sint multe pinze care acum nu-mi mai plac, vreau sa le reiau, hai sa zic ca le voi imbunatati, daca nu le voi strica, pe unele.


-De ce nu le lasi sa-l reprezinte pe artistul Ion Mihalache dintr-o anumita perioada?

-M-am gindit la chestia asta dar sint unele care sint chiar maculatura, nu spun nimic. Nu ca mi-ar fi rusine cu o perioada in care n-am spus nimic dar…

-Daca peste zece ani, sa zic, ceea ce faci acum o sa ti se para la fel, maculatura? Exista aceasta posibilitate?

-Da, dar se poate si ca lucrari care acum nu-ti plac, dupa un an – doi sa ti se para interesante.

Ion Mihalache s-a nascut in Borlesti, judetul Neamt, in 15 martie 1964. In 1996 a absolvit cursurile sectiei Arta Murala, a Academiei de Arta din Bucuresti, la clasa profesorului Ion Stendl, si cursurile Scolii de pictura bisericeasca.

Din 1998 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau – la sectia Pictura. De Sf. Ioan, artistul Ion Mihalache va participa, alaturi de colegi ai sai cu acelasi patron spiritual, la o expozitie de grup organizata, prin traditie, de UAP Bacau.

Sursa foto:

Fotografiile 2 si 3: Liviu MAFTEI (Ziarul de Bacau, Mediafax)
Restul fotografiilor: Laura HUIBAN (Fara Filtru, Ziarul de Bacau)