După 40 de ani

1
15.207 citiri

Promoţia ’68 – ’73 a Liceului Pedagogic din Bacău, clasa a V-a E – Învăţători, s-a reunit sâmbătă, 25 mai 2013, în Amfiteatrul „Spiru Haret” al actualului Colegiu Pedagogic „Ştefan cel Mare”. După patru decenii de la absolvire s-au revăzut, unii pentru prima dată, au depănat amintiri şi au aflat din cuvinte sau dintr-o simplă privire ce a făcut viaţa cu visele lor de liceeni.

Inima acestei reuniuni a fost Gică (Gheorghe) Simion, care pentru a-şi convinge colegii să se reîntâlnească după 40 de ani de la terminarea liceului i-a vizitat pe rând, chiar şi pe cei stabiliţi în alte judeţe, pentru a le transmite personal invitaţia la reuniune şi a le arăta fotografii vechi şi noi ale foştilor colegi şi prieteni.

La strigarea catalogului, însă, din cei 45 de absolvenţi ai clasei, doar 29 au spus „prezent” şi s-au arătat în faţa colegilor cu împliniri, cu bucurii, cu nelinişti şi amărăciuni, cu cochetării şi nesiguranţe, văduvi, divorţaţi sau cu familii neatinse încă de încercările destinului, adumbriţi sau optimişti, oameni pe care viaţa i-a testat în multe feluri, dar care nu şi-au pierdut simţul umorului.

Strigarea catalogului a fost însoţită de proiecţia simultană a unor unor fotografii de ieri şi de azi ale elevilor clasei, care s-au văzut ca într-o oglindă a timpului liceeni şi oameni maturi, chipuri şi vârste diferite ale aceleiaşi vieţi.

„Era subţire ca un lujer, uite acum cum e”, „Ce băiat frumos!”, „Mia, arăţi mai bine acu'”, „Cine e ăla din dreapta (poza actuală, nota mea), că pe ăla din stânga îl ştiu” (poza din tinereţe, nota mea), „Asta sunt, ei, cam grasă”, „Eşti cool”, „Pentru cele interesate, sunt singur”, „Eram uniţi, pentru că eram sinceri”, „Oamenii de aici rămân oamenii care m-au format”, s-au auzit pe rând din sala de clasă reacţii la vederea imaginilor din oglinda timpului.

La vizionarea unor fotografii de tinereţe s-au lăsat însă şi amare tăceri, momente de reculegere pentru acei colegi a căror absenţă de la reuniune însemna că firul vieţii lor s-a scurtat prea devreme.

Pentru că programul stabilit pentru ziua revederii implica mai multe momente, inclusiv o slujbă religioasă de pomenire a colegilor decedaţi, participanţii au convenit ca la strigarea catalogului să îşi facă o prezentare succintă a vieţii, de la absolvire, la revederea de 40 de ani. Este surprinzător cum o viaţă poate să încapă uneori în două – trei minute de rezumat şi e semnificativă alegerea cuvintelor pe care un om le foloseşte pentru a-şi descrie pe scurt existenţa.

N-a vorbit nimeni de averile materiale acumulate, ci de averile lor sufleteşti, despre familiile lor, copii, nepoţi, despre deceniile petrecute la catedră alături de generaţii de elevi, despre frumuseţea profesiei de învăţător ori, dimpotrivă, despre alegerile profesionale diferite pe care le-au făcut.

„Sunt foarte fericită că particip la această întâlnire de vis. Vă îmbrăţişez pe toţi cu privirea. Colectivul ăsta a fost binecuvântat de Dumnezeu. Mereu m-am raportat la anii de liceu. Deşi nu mai este, domnul diriginte Ioan Fânaru e şi astăzi cu noi aici. Am avut o viaţă cu bune, cu rele, dar cel mai importantă pentru mine a fost familia. Copiii sunt într-adevăr averea noastră. Mi-am iubit profesia din tot sufletul. Întâlnirile astea ne fac să întinerim puţin. E o prospeţime pentru sufletul nostru”, a spus Maria Huiban, fostă Bucur.

„Ce fac eu? Înfrunt viaţa. Şi atât”, a mărturisit abia reţinându-şi lacrimile, cu glasul gâtuit de emoţie, una dintre colegele greu încercate de viaţă.

„Pentru mine această întâlnire reprezintă un balsam al sufletului. Dacă aş avea un dispozitiv să transmit gândurile noastre celor care nu mai sunt cu noi, aş face-o, oricât ar fi de costisitor. Rămân la ideea că Liceul Pedagogic e un reper în educaţie şi îmi pare rău că politicienii nu au înţeles nici până acum acest lucru, că nu ştiu să ne preţuiască. Am deprins aici un fel sănătos de a munci şi de a vedea viaţa. Viaţa ne-o proiectăm noi. Vă doresc să fiţi centenari. Să ştiţi că v-am iubit foarte mult, am petrecut împreună foarte multe momente frumoase, am foarte multe amintiri”, a spus colegilor săi Mia (Maria) Văsâi, fostă Obreja.

Momentele emoţionante create de discursurile mai sensibile ale fetelor au fost echilibrate de cele ale băieţilor, mai ghiduşe, autoironice, voit optimiste. Şi-au amintit cu emoţii disimulate în tot felul de glume adolescentine de pionezele pe care le puneau înainte de unele ore pe scaunul de la catedră al profesorului, de şicanele colegiale sau de excursiile de pomină.

Printre absolvenţii care au avut opţiuni profesionale diferite de ale colegilor învăţători, se numără, de exemplu, Viorel Fantu, primarul comunei Orbeni, dar şi cunoscutul pictor Ion Văsâi, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău.

„Sunt extrem de bucuros că am ajuns la această întrunire. Sunt puţin trist pentru cei care nu au putut să vină. V-am urmărit vorbind şi am constatat că fiecare dintre voi aţi adus în discuţie cuvântul «emoţie». Mi se pare firesc. Ce ar fi fost această întâlnire fără emoţie? Spun asta mai ales pentru că în profesia mea lucrez mult cu emoţia. Mi-am dedicat viaţa educaţiei, familiei şi artei”, a spus artistul băcăuan la revederea colegilor săi din liceu.

Alături de cei 29 de absolvenţi, la reuniune a participat şi profesorul lor de limbă şi literatură rusă, care le-a ţinut la final o lecţie de limbă şi literatură română de câteva minute, pe care cei prezenţi au primit-o cu reacţiile obişnuite ale unor elevi de ieri şi de astăzi, cu atenţie sau cu nerăbdare, cu seriozitate dar şi cu glume şoptite şi zâmbete pe sub mustăţi.

„Domnule profesor, domnule profesor, daţi-l afară că mă necăjeşte, şi nimic nu înţelege”, s-a jucat unul dintre liceenii sexagenari ai clasei de Învăţători la finalul discursului profesorului lor.

Trăită cu umor sau cu lacrimi, după structura sufletească a fiecăruia, revederea a avut însă un impact emoţional puternic asupra tuturor, mulţi dintre participanţi mărturisind că n-au reuşit să pună geană peste geană în noaptea din ajunul reîntâlnirii de clasă.

Pentru unii revederea de sâmbătă a fost prima reîntâlnire cu foştii colegi din anii de liceu, de la absolvire, alţii s-au mai revăzut la 30 sau la 20 de ani de la finalizarea studiilor liceale, iar alţii au rămas prieteni buni, şi după terminarea studiilor liceale, sau chiar s-au înrudit prin alianţă.

„Cel mai rău lucru pe care poţi să-l faci unui om este să-l uiţi”, cu acest gând s-au despărţit sâmbătă foştii colegi de liceu hotărâţi să păstreze tradiţia acestor reuniuni de clasă şi să se revadă, cel mai târziu, peste încă cinci ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ