Ieri după-amiază am făcut parte dintr-un juriu care a evaluat 11 filme de scurt metraj, pe tema unor probleme sociale importante, identificate de adolescenți în societatea românească. Filmele au fost realizate de elevi de clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, în cadrul proiectului Erasmus + ”Moving Minds through Movies”, pe care instituția de învățământ liceal din Bacău îl coordonează la nivel internațional.

Criteriile evaluării țineau de relevanța temei, de originalitatea abordării, de calitatea scenariului sau a imaginii, de credibilitatea interpretării dar și de impactul emoțional al poveștii propuse. Copiii au ales să ilustreze în imagini video dureri pe care le știm, dar care nu încetează să macine din interior aproape orice societate, orice familie sau orice suflet de adolescent, la un moment dat, pentru că nu am găsit încă ori nu am căutat suficient soluții: depedența de droguri, violența (domestică), bulling-ul, marginalizarea copiilor altfel decât ceilalți, sărăcia, fractura relațiilor interumane, neglijarea copiilor de către adulți, sinuciderea, dureri despre care nu vorbesc, nu vorbim destul. Și filmele au fost un fel al lor de a spune ”ne doare asta”, ne doare când tata o bate pe mama, ne doare că mame mor, pentru că au fost bătute de tați, ne doare când nu ne ascultați, ne doare când, ignorați, fugim de casă, și ne năruim pe dinăuntru în relații nepotrivite, ne doare că ați plecat și ne-ați lăsat, ne doare că nu aveți timp pentru noi, ne doare că nu ne vedeți, că nimic din ce facem noi nu e destul de bun pentru voi, ne doare că suntem neînțeleși, ne doare că lipsa banilor ne condiționează social și suntem judecați în funcție de ceea ce avem și nu pentru ceea ce suntem, ne doare că nu vedeți că ne doare.

Și durerile lor sau ale generației lor au prins titluri ca ”Breathe”, ”Dependența de droguri”, ”Fighter”, ”Frați de suferință”, ”Luată cu lopata”, ”Măști”, ”Outcast”, ”Rău necesar”, ”Sărăcia”, ”Silence” și ”Zborul”.

Vizonarea filmelor și jurizarea s-au făcut în prezența celor 11 elevi înscriși în competiție, care au realizat ei înșiși, simultan cu juriul invitat, propria evaluare a producțiilor propuse spre selecție.

Cei patru elevi care în urma jurizării au primit cel mai mare punctaj pentru filmele din seria ”Moving Minds through Movies” vor pleca în următoarea mobilitate a proiectului, în Italia, unde vor învăța tehnici de filmare și de editare video. Eu i-aș fi selectat pe toți 11, pentru curajul de a exprima, mai bine sau mai puțin bine din punct de vedere tehnic, răni care îi dor, pe ei sau pe colegii ori pe prietenii lor. De aceea îi felicit pe toți și felicit Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” pentru inițierea acestui proiect!

Proiectul ”Moving Minds through Movies” este inițiat de Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și se desfășoară în perioada 1 septembrie 2016 – 31 august 2018, în parteneriat cu licee din Polonia, Italia, Lituania şi Turcia. Coordonatorul proiectului este prof. Mariana Andone iar din echipa de management a proiectului mai fac parte prof. Calin Leon Boambă, director al Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. Teona Codreanu, director adjunct, și Adina Popa, contabil, iar echipa de implementare este formată din 17 profesori ai colegiului, care predau diferite discipline şcolare.

Din juriul care a ales ieri cele mai bune producții video înscrise în această etapă de selecție au făcut parte Ana-Maria Rotaru, inspector școlar pentru programe europene, Camelia Popa, inspector școlar pentru activităţi extraşcolare, educaţie permanentă și mentorat, Raluca Galița, profesor al Facultății de Litere din cadrul Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău, Bogdan Buzdugan, actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, și subsemnata, Laura Huiban, jurnalist și profesor coordonator al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău.