Cum am dat eu concurs la NASA

6
3.767 citiri

Am preferat să mă amuz în sinea mea şi să îmi imaginez că particip la un concurs de maximă importanţă care necesită o securitate pe măsură, decât să mă gândesc că sunt tratată, fără prezumţia de nevinovăţie, ca un hoţ.

Pe 30 iulie 2013 am participat pentru prima dată la Concursul Naţional de Titularizare, pentru un post de profesor de limba şi literatura română în judeţul Bacău. M-am trezit la 6.30, pentru că accesul, „check in”-ul, în săile de examen se făcea între orele 8.00 – 9.00. La 8.00 şi ceva eram în curtea Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare”, din Bacău, centrul la care eram repartizată. Aflu lalolaltă cu alţi candidaţi sosiţi la aproximativ aceeaşi oră cu mine că înainte de a intra în sălile de examen trebuie să renunţăm la bagajele de mână. Nu, acestea, nu se lăsau într-o sală din corpul de clădire unde susţineam concursul, ci într-un alt corp, din aceeaşi curte. Încă mă întreb care o fi fost rostul acestei măsuri de precauţie, având în vedere că în sălile de examen erau montate camere de supraveghere, prin urmare puteam să ne lăsăm liniştiţi paporniţele în faţa clasei, undeva, că n-am fi avut oricum acces la ele pe durata probei, sub ochiul atotvăzător al organizatorilor. Aşa că în loc să intrăm în sălile de examen, am început să umblăm bezmetici prin liceu să găsim sălile unde ne erau repartizate sacoşele. Acolo, am aşteptam vreo zece minute că nu era venit supraveghetorul. La sosirea sa, cadrul didactic responsabil cu preluarea şi paza bagajelor noastre ne-a distribuit pungi de gunoi, negre, şi câte două etichete albe pe care să ne scriem numele. Una trebuia pusă pe sac şi cealaltă, pe buletin. Am lăsat acolo, aproape goală, o gentuţă de umăr, şi am luat cu mine, un penar cu pixuri cu pastă albastră, un bidon cu apă, un baton Snickers, buletinul, şi un pachet cu şerveţele nazale. La intrarea în clădirea examenului, penarul a trezit vigilenţa supraveghetorului care m-a trimis din nou la bagaje. M-am oferit să îi arăt conţinutul penarului, plin cu pixuri şi nimic altceva, dar n-am avut succes, iar cum n-aveam chef să refac traseul până la bagaje pentru atâta lucru am scos pixurile din el şi am lăsat penarul de izbelişte, gol puşcă, pe masa cerberului, unde l-am găsit la ora 14.00, când am ieşit din examen.

În săli, camerele video de supraveghere erau acolo şi parcă strigau spre noi „I see youuu”, şi mai că îmi părea rău că nu mersesem la coafor să dau acum cât mai bine în imagine. La ora 9.00 s-a stopat accesul candidaţilor în centrul de examen, la fel cum cei intraţi nu mai aveau voie să părăsească sala de concurs, cel puţin două ore, adică la o oră după distribuirea subiectelor.

Cum mai aveam de aşteptat o oră până să înceapă efectiv proba scrisă, profesorii supraveghetori au început să ne explice cum să completăm colţul cu datele personale de pe foile de examen şi cum să lipim etichetele. Ei, asta cu etichetele a ţinut minute bune, pentru că între eticheta verticală şi cea orizontală, ambele de culoare albă, trebuia lăsat un pătrăţel negru, pătrăţel care nu prea ieşea nimănui la probe, pentru că etichetele albe de pe foia model erau, aveam să descoperim, mai scurte decât etichetele primite de noi. De asemenea, trebuia să fim atenţi, ca eticheta orizontală să fie suprapusă peste cea verticală şi nu invers. Dacă vă întrebaţi ce am făcut o oră până la primirea subiectelor, ei, cam asta am făcut, de a şi menţionat cineva că probabil ăsta va fi de fapt adevăratul examen, să reuşim o suprapunere perfectă a etichetelor, ca să iasă un pătrăţel perfect negru între ele. Apoi, am primit o foaie de instrucţiuni pentru completarea corectă a foii de examen cu datele de identificare şi pentru lipirea corectă a codurilor de bare. Da, tezele au fost sigilate la final cu diferite coduri de bare, pe numele fiecărui candidat erau câte zece astfel de etichete, ca acelea puse pe produse la supermarket.

Sper că n-aţi trecut uşor cu vederea nici faptul că am primit instrucţiuni scrise unde şi cum să ne trecem numele pe foia de examen, nu? Cam cum sună asta? S-a semnat cineva cu amprentă digitală până acum?

Când credeam că toată povestea asta tragi – comică a luat sfârşit, vin subiectele şi suntem puşi să semnăm, după citirea lor, un „contract prenupţial”, cum că acestea respectă programa de examen. Păi şi dacă mă trezeam acasă că nu respectă şi făceam contestaţie, contestaţia n-avea nicio valoare, doar pentru că semnasem sub presiunea examenului altceva? Ministerul Educaţiei fuge de responsabilitate sau suflă şi în iaurt?

Camere video, coduri de bare, semnături peste semnături, bagaje supravegheate în corpuri de clădire îndepărtate de sala de examen… teama de a nu fi furaţi devine, observ, obsesivă cu fiecare an printre ministeriali din Educaţie, aşa că vă puteţi aştepta probabil ca în anul următor să fiţi puşi să vă duceţi bagajele nu în alt corp de clădire, ci în alt judeţ, pentru siguranţă. Pe lângă asta, mai propun, ca să nu existe nicio breşă de securitate, ca la sesiunile următoare ale Concursului Naţional de Titularizare candidaţilor să le fie ascultate telefoanele, de la înscriere până la afişarea rezultatelor, şi fiecare candidat să primească, la depunerea dosarului, câte o brăţară cu sistem de urmărire, prin care ministerul să supravegheze toate întâlnirile viitorului profesor, înainte de examen. De asemenea, propun ca pe viitor să fie implantat câte un cip în mâna dreaptă a candidatului, care să „citească”, în frecvenţa mişcărilor braţului care ţine pixul, câte pagini a scris omul în sala de examen, ca nu cumva lucrarea să-i poată fi completată ulterior.

Aţi putea spune că mă „răzbun” pe vreo notă proastă, însă nu este aşa, am luat 9 la Concursul Naţional de Titularizare de anul acesta (7 este nota minimă ca să te titularizezi în sistem), a cincea notă pe judeţ, la această disciplină, după alte candidate cu o vechime la catedră între doi şi opt ani. Având în vedere că eu am participat pentru prima dată, cred că am motive să mă bucur. Deşi, mărturisesc, mă şi sperie puţin, aşa cum am arătat mai sus, sistemul în care urmează probabil să intru. Deja mă întreb dacă e o idee bună să public acest text, dacă nu cumva voi fi persecutată pentru el, prin urmare paranoia se ia, şi cine ştie unde poate duce?

Sursa foto